Introducere în neuroștiința stresului – Metafora călărețului și a elefantului

Știi deja că sunt pasionată de Neuroștiințe. Ei bine, unul dintre conceptele de bază pe care cineva trebuie să le înțeleagă, la începutul călătoriei sale în neuroștiințe, este ideea de creier triunitar și metafora Călărețului și a Elefantului.

Mi se pare una dintre cele mai ușoare modalități de a explica ce se întâmplă atunci când noi sau altcineva intrăm în stres și începem să nu mai fim noi. Am introdus-o chiar și în cursurile mele de PCM.

De asemenea, cred că, odată ce o înțelegem, ne va face loc să fim mai iertători – atât cu noi înșine, cât și cu ceilalți, în timp ce nu elimină responsabilitatea pe care o avem cu toții față de acțiunile și comportamentele noastre.

Să începem: așadar, cea mai cunoscută descriere macro a anatomiei creierului este, probabil, Teoria creierului triunitar. Este o descriere foarte veche a creierului, fiind propusă de Paul MacLean în 1952.

Bineînțeles, este prea simplificată, dar încă deține o parte de adevăr și ne ajută să înțelegem principalele funcții ale creierului, la un nivel foarte macro. Din acest punct de vedere, ea păstrează încă o mare valoare istorică și didactică.

Teoria creierului triunitar și metafora Călărețului și a Elefantului

Ceea ce spune teoria este că creierul este compus din 3 părți, care corespund diferitelor etape ale evoluției.

Sursa: Dr: Paul MacLean – Triune brain theory (1952), https://waitbutwhy.com/2017/04/neuralink.html

În primul rând, avem trunchiul cerebral – este cea mai veche parte a creierului și se crede că a apărut în urmă cu aproximativ 300 de milioane de ani. Este responsabil în principal de menținerea funcțiilor corpului, cum ar fi respirația și ritmul cardiac, de transmiterea informațiilor în sus și în jos între creier și sistemul nervos, de unele comportamente instinctive și, de asemenea, de învățarea motorie. Este adesea numit creier reptilian, deoarece această parte a creierului este dominantă la reptile. Dar, din nou, acest lucru nu reflectă 100% realitatea, deoarece reptilele au, de asemenea, structuri echivalente sistemului limbic și cortexului, într-o anumită măsură.

Trecem acum la sistemul limbic: acesta a evoluat mai ales la mamiferele mici, motiv pentru care MacLean l-a numit creierul paleomamifer. Se crede că a apărut în urmă cu aproximativ 200-250 de milioane de ani și este responsabil în principal de gestionarea memoriei și a emoțiilor, precum și de îngrijirea funcțiilor noastre primitive de supraviețuire: hrănire, reproducere, parenting, etc.

Apoi, Cortexul, este cea mai recentă parte a creierului. Este deosebit de mare la primate și cu atât mai mult la om. Se crede că a evoluat în urmă cu aproximativ 150.000 de ani. Prin urmare, este mult mai recent decât celelalte două părți ale creierului.

Pentru a pune aceste cifre în perspectivă, dacă istoria creierului ar reprezenta 24 de ore, istoria cortexului ar echivala cu aproximativ 45 de secunde.

Cortexul este responsabil pentru toate funcțiile complexe ale creierului, inclusiv percepția, planificarea, atenția, gândirea abstractă, limbajul, empatia, inhibițiile etc.

Aș dori doar să repet că această diviziune ar trebui să fie considerată o aproximare istorică și nu neapărat o subdiviziune validată științific.

De asemenea, într-o notă științifică, este greșit să spunem că mamiferele au evoluat din reptile. Putem spune doar că acestea au un strămoș comun, acum câteva sute de milioane de ani, și că au evoluat din acel strămoș comun. Dar nimeni nu știe cum arăta creierul acestor strămoși comuni.

Metafora Călărețului și a Elefantului

Uneori însă, pentru a simplifica conversația despre creier, vom numi pur și simplu aceste 3 diviziuni după cum urmează:

• Cortexul – îl vom numi Călăreț (creierul conștient)
• Sistemul limbic și creierul reptilian – îl vom numi Elefant (creierul inconștient).

Metafora Călărețului și a Elefantului a fost propusă de psihologul Jonathan Haidt în cartea sa „Ipoteza fericirii”.

Cele mai vechi 2 structuri (Elefantul) sunt vechi și foarte puternice. Elefantul nu folosește cuvinte, nu are nicio funcție verbală și este preocupat de supraviețuire.

Apoi, în urmă cu aproximativ 150.000 de ani, s-a format Călărețul (cortexul și, în special, cortexul pre-frontal). Creierul conștient are o mulțime de funcții noi: poate folosi cuvinte, limbaj, poate călători în timp – își poate aminti trecutul și poate anticipa viitorul. De asemenea, are funcții superioare: cum ar fi planificarea, creativitatea, rezolvarea problemelor, empatia, inhibițiile, gândirea critică etc.

Cea mai mare problemă este că Călărețul poate funcționa numai atunci când Elefantul este calm. Acesta este motivul pentru care, de multe ori, chiar dacă avem planuri foarte bune pentru, să spunem, o schimbare organizațională… dacă nu implicăm Elefantul echipelor, și nu doar creierul lor conștient, lucrurile s-ar putea să nu se întâmple așa cum am dorit.

Există multe diferențe între aceste structuri cerebrale.

Voi menționa aici 4 dintre cele importante:

1. Călărețul rezolvă probleme complexe, în timp ce Elefantul rezolvă probleme simple.

2. Călărețul este flexibil și deschis la noutate. Este partea creierului care spune „ce-ar fi să încerci să rezolvi problema într-un mod diferit?; ce zici de această nouă opțiune?” Elefantul este mai rigid.

Dacă am o convingere care mi-a servit ani de zile, Elefantul a memorat-o și tendința sa va fi să o aplice întotdeauna în contexte similare. Este nevoie de un efort continuu și de conștientizare din partea Călărețului pentru a o schimba.

3. O altă diferență importantă: Călărețul se concentrează pe informații pozitive – el vrea să ne fie bine. Elefantul este concentrat pe informații negative: el vrea să nu ne fie rău – concentrat pe supraviețuire/securitate și… foarte important aici: pe ceea ce este familiar.

4. Călărețul obosește, deoarece consumă multă energie, în timp ce Elefantul poate continua mult timp. De aceea, după o zi intensă de workshop privind definirea strategiei de afaceri a departamentului nostru, s-ar putea să ne simțim foarte obosiți, comparativ cu o sâmbătă în care petrecem timp cu prietenii sau familia.

Atunci când Călărețul și Elefantul lucrează în sincron, viața este frumoasă. Dar atunci când Călărețul este obosit sau Elefantul este stârnit de emoții puternice, Elefantul preia controlul și este foarte greu pentru Călăreț să revină în control.

Așadar, la ce se rezumă această metaforă și acest sfat?

Cei mai mulți dintre noi ne petrecem cea mai mare parte a timpului încercând să convingem Călăreții altor oameni, le oferim toate motivele logice, când, de fapt, modul de a-i convinge pe oameni este să vorbești mai întâi cu Elefantul lor: iată cele 3 motive pentru care te înșeli sau de ce ar trebui să vezi lucrurile în felul meu.

Elefantul este mult mai puternic decât Călărețul. Dacă faci pe cineva să simtă adevărul din ceea ce spui, să simtă că te place sau că îi place ceea ce spui, iar Elefantul cam vrea să meargă în direcția ta, atunci este ușor să-l convingi pe Călăreț să te urmeze.

Dar dacă Elefantul se opune și nu vrea să meargă, nu vrea să fie târât de tine și spre concluziile la care vrei să îl duci, atunci nu poți spune nimic care să îl convingă pe Călăreț.

Orice discurs și inițiativă de schimbare poate funcționa dacă recunoaștem că toți suntem în mare parte Elefanți.

Iar metafora este foarte utilă pentru a explica ce se întâmplă în condiții de stres – Elefantul preia controlul și îl alungă pe Călăreț din șa.

Să analizăm mai în detaliu deturnarea cortexului – sau, cu alte cuvinte…

Când Elefantul este înspăimântat

Atunci când Elefantul se simte în siguranță, îl lasă pe Călăreț să îl ghideze și să își folosească toate super-abilitățile.

Atunci când există o amenințare în jur, Elefantul își îndeplinește misiunea biologică: ne ajută să supraviețuim. Cum? Exact așa cum s-a antrenat timp de sute de milioane de ani.

El declanșează reacția Fight/Flight/Freeze (luptă/fugă/îngheț) și ne ajută să facem față amenințării, fie luptându-ne cu ea, fugind de ea sau înghețând și sperând că va dispărea.

Majoritatea celor mai mari probleme de comunicare și relaționare apar atunci când unul dintre noi spune sau face ceva care sperie Elefantul celeilalte persoane. Elefantul celei de-a doua persoane confundă această amenințare socială cu o amenințare la adresa vieții și pornește aceleași mecanisme ca în cazul situațiilor care pun viața în pericol.

De exemplu, acest lucru se poate întâmpla în timpul unei sesiuni de feedback cu o colegă, când ea ne spune că am făcut ceva greșit și noi devenim defensivi. Nu o mai ascultăm și, în timp ce ea vorbește, ne pregătim deja argumentele pentru a-i combate punctele de vedere. Sau, ne detașăm de conversație, ne retragem în noi înșine și nu suntem deschiși la interacțiune și la tot ceea ce spune ea. Sau pur și simplu începem să ne simțim blocați și ne este greu să ne concentrăm.

Prin urmare, miza noastră cea mai importantă atunci când comunicăm, și acest lucru se bazează pe studii de neuroștiință riguroase, este să menținem Elefantul celuilalt calm.

Odată ce acesta se sperie, apare deturnarea emoțională și toate eforturile noastre de a oferi feedback, de a influența sau de a convinge devin inutile, pentru că vom purta restul conversației cu o structură cerebrală care a fost antrenată timp de sute de milioane de ani pentru a supraviețui, nu pentru a discuta și a colabora.

Un alt lucru important despre deturnarea emoțională este că, într-o stare de deturnare emoțională , ne pierdem până la 75% din capacitățile cognitive.

Aceasta înseamnă că nu suntem cu adevărat noi înșine atunci când suntem stresați și cu atât mai puțin atunci când suntem foarte, foarte stresați și pentru perioade mai lungi de timp.

Așadar, haideți să fim mai blânzi cu noi înșine și cu ceilalți atunci când suntem supuși stresului. Să ne oferim timp și spațiu pentru ca Elefantul să se simtă din nou în siguranță. Să ne încărcăm bateriile… și apoi, conversațiile noastre ar putea deveni din nou constructive.

Îți mulțumesc pentru lectură,

Magda.