Conform PCM, structura personalităţii individuale este compusă din şase tipuri de personalitate.
Fiecare dintre noi are toate cele şase tipuri de personalitate PCM definite de Kahler, în ordini şi intensităţi diferite.
Toate aceste tipuri de personalitate sunt aranjate ca etajele unui condominiu (în SUA, denumirea pentru un bloc de apartamente), cu tipul nostru fundamental sau „baza” în partea de jos, urcând pe fiecare etaj până la trăsătura cea mai puţin accesibilă din partea de sus, sau mansarda. Baza este tipul de personalitate cel mai uşor accesibil şi natural, prin urmare, cel mai dezvoltat din noi, care are cea mai puternică influenţă asupra comportamentului nostru. Tipul de personalitate cel mai slab şi cel mai puţin accesibil ar fi etajul al şaselea.
Fiecare etaj are atribute unice, inclusiv un cadru de referinţă perceptiv, puncte forte ale caracterului, preferinţe de comunicare şi de mediu, nevoi motivaţionale şi comportamente de stres foarte previzibile.
De reţinut: toţi avem în noi toate cele şase tipuri de personalitate.
Cele şase tipuri de personalitate sunt: Gânditorul, Perseverentul, Empaticul, Imaginatorul, Rebelul şi Promotorul.

Gânditorul este un organizator excepţional şi un planificator foarte meticulos. Apreciază faptele şi vede lumea identificând şi clasificând oamenii şi lucrurile. Apreciază datele şi informaţiile. Principalele lor puncte forte sunt responsabilitatea, logica şi organizarea.
În consecinţă, îşi asumă cu plăcere responsabilitatea, ceea ce îi face o persoană de care este bine să te înconjori atât în relaţiile profesionale, cât şi în cele personale. Îşi structurează ideile în mod logic şi le explică rapid şi clar celorlalţi. Pentru a se simţi bine şi a fi eficient, Gânditorul are nevoie de o abordare structurată şi de recunoaşterea ideilor şi realizărilor sale. Când se află în stres, tind să controleze excesiv, să-şi asume mai multe responsabilităţi decât pot duce – deoarece nu mai deleagă sarcini şi critică gândirea celorlalţi.

Perseverentul vede lumea prin prisma valorilor, standardelor şi convingerilor sale. Apreciază încrederea şi priveşte lumea evaluând oamenii şi situaţiile printr-un sistem de convingeri. Preţuieşte loialitatea şi angajamentul. Principalele sale calităţi sunt dedicarea, atenţia şi conştiinciozitatea.
Oamenii admiră adesea conduita morală şi etica lor. Sunt foarte atenţi. Când comunică cu ceilalţi, Perseverentul este dispus să-şi exprime opinia şi să-i asculte pe ceilalţi. În plus, sunt extrem de dedicaţi dezvoltării personale şi profesionale.
Când se află în stres, devin suspicioşi, îşi impun convingerile şi încep să predice. Vor avea tendinţa să se concentreze pe ceea ce este greşit, nu pe ceea ce este corect.

Empaticul este o persoană caldă, plină de compasiune, care vede lumea prin filtrul sentimentelor faţă de oameni şi situaţii. Apreciază relaţiile, familia şi prietenia. Principalele sale puncte forte sunt compasiunea, sensibilitatea şi căldura.
Respectă persoanele care recunosc importanţa emoţiilor sale. Aduce empatie şi armonie în relaţii şi, pentru a se simţi confortabil, are nevoie să fie recunoscut şi apreciat pentru cine sunt ei ca persoană.
Când se află în stres, tind să facă greşeli, atrăgând astfel critici, şi le vine foarte greu să ia decizii.
Imaginatorul este introspectiv şi imaginativ. Are nevoie să primească indicaţii clare şi priveşte lumea reflectând asupra a ceea ce se întâmplă. Preţuieşte intimitatea şi spaţiul personal. Principalele sale puncte forte sunt capacitatea de a fi imaginativ, reflexiv şi calm.
Se observă adesea pe sine şi se gândesc la viaţă şi la toate scenariile posibile ale diferitelor evenimente. De aceea au adesea nevoie să fie singuri. Când vorbesc cu oamenii, nu dau multe detalii. Mai degrabă, le place să analizeze cât mai multe ipoteze şi opţiuni înainte de a ajunge la o concluzie.
Când sunt stresaţi, aşteaptă pasiv, se retrag şi pur şi simplu „se învârt în cerc”.

Rebelul este foarte creativ şi tinde să găsească soluţii în situaţii în care alţii văd doar probleme. Apreciază distracţia şi privesc lumea reacţionând la oameni şi situaţii cu „Îmi place” sau „Nu-mi place”. Preţuiesc spontaneitatea şi creativitatea, iar prin maniera lor jucăuşă sunt capabili să transforme o sarcină plictisitoare într-un joc. Punctele forte ale caracterului lor îi arată ca fiind spontani, creativi şi jucăuşi.
Sunt o sursă de energie pozitivă şi entuziasm pentru ceilalţi şi, prin urmare, sunt invitaţi cu plăcere la numeroase reuniuni.
Când sunt stresaţi, dau vina pe ceilalţi şi încep să delege în mod necorespunzător şi fără direcţie.

Promotorul este fermecător şi carismatic. Apreciază iniţiativa şi priveşte lumea prin prisma experienţelor trăite şi a realizărilor. Preţuieşte adaptabilitatea şi autonomia, este extrem de descurcăreţ şi capabil să găsească soluţii în orice situaţie, precum şi să se redreseze după orice eşec. Principalele sale calităţi sunt adaptabilitatea, persuasiunea şi farmecul.
Ei văd lumea prin prisma acţiunilor şi au nevoie de medii dinamice pentru a se simţi în largul lor şi plini de viaţă. Promotorul are un mod direct de comunicare şi îi place să treacă imediat la subiect.
Când sunt stresaţi, manipulează, încalcă regulile şi se aşteaptă ca ceilalţi să se descurce singuri.